Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘extaz’

Walk-In-The-Rain-copy

Mi-am lăsat amintirile în ploaie și acum le privesc prin geamul aburit de respirații fierbinți… Pulsează trecutul în mine și retrăiesc clipele tremurând între durere și extaz…

Mi-am stors amintirile de ploaie și le-am întins pe sfori de uitare. Le-a luat vântul și mi le-a lipit de trup. Fiorii trecutului își fac loc prin ființa mea – plâng, se chicotesc, fac dragoste și apoi se lovesc de suflet și suferință.

Îmi mușc buzele și senzația de umed și fierbinte din adânc mă face să roșesc, să-mi ascund sânii obraznici și să cad în așternetul unor plăceri cuminți.

Azi te înșel cu destinul nostru ratat…

Trag de mine, îmi dau palme, mă arunc violent în peretele de care ne sprijineam săruturile pasionale, lovesc în el cu picioarele, cad jos  și simt cum se agită în stomac fluturii ce ard de vii – vomit cenușă, expir fum și plâng seva sufletului meu strivit.

Îmi izbesc dorințele de pământ și cioburi de regrete îmi rănesc ochii cu care te-am găsit… Această  privire cu care mi-am dăruit ființa și am făcut să dispară timpul, să răsară dorințe și să nu mai înțeleg nimic din tot ce știam până atunci despre mine…

Arunc în aer cuvintele – să dispară, să se dezlege  și să cadă pe rupte, pentru a-mi construi o nouă poveste… Le prind din zbor și mă îngrozesc cât de ușor ne-a fost să vorbim și cât de greu ne este  să recunoaștem acum – doar ne-am mințit frumos…

Îngrop amintirile și înnec visele… Și cu această clepsidră spartă, încetează viața noastră în doi.

Azi te rup din mine…

 

Decembrie 2015

Foto: http://www.alfa-img.com

 

Reclame

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: