CANALUL PANAMA – MINUNEA ISTORIEI

              Escrocheria devine cel mai tare brand american. Dar cine sunt producătorii acestui brand? Se pare că majoritatea dintre ei rămân în umbră, unii fiind numiți „asasini economici”[1], alții se autonumesc „bandiți de înaltă calificare”[2] și toți sunt buni profesioniști în ale escrocheriei. Ideea de bază e că, în condițiile globalizării, liderismul devine obsesie printre marile puteri. Statul American abordează cele mai gândite, ascunse și inumane strategii în această luptă de interese. Canalul Panama este astăzi una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne și a fost dintotdeauna o minune intensiv explorată de S.U.A. Dincolo de jertfe, dogme, tratate, invazii, statistici și efectele politicii americane, la începutul secolului al XXI-lea pe arena Panamei apare China, care până în 2025 va subțiia obrazul Americii limitând influența acesteia în zona canalului interoceanic.

 

 

     

Cinzeci de toamne

 

 

Poate azi sau poate mâine,

Poate ieri, poate-n trecut,

Ce e timp în timp rămâne,

Numai tu – NU!

Şi-ascult…

 

Unii vin şi alţii pleacă

Tot foşnind prin viaţa ta –

Unii mint, alţii încearcă

Numai tu – NU!

Şi da,

 

da, privește în jurul tău

Lumini ce ai împărțit în palme;

Privește-ți sufletul din nou

Numai NU,

Nu fire albe

 

să cauți tu prin anii grei

Valori ce ai sunt fără timp

50 de toamne în ochii tăi

Numai tu – NU,

N-ai anotimp…

  

Și țin aici la fel ca tine,

Dincolo de gânduri mari,

Și ții aici la fel ca mine –

Ah, OMULE,

ce fericit îmi pari!

 

Tu ține-aici cuvântul meu

Și ține aici numai lumină,

Și tot împarte în jurul tău

Ca zeci de toamne

să mai vină…

 

 

 

Tăcută, tăcut…

Tăcută-i durerea ce rupe din mine,

Tăcut e prezentul cioplit din trecut,

Tăcută-i privirea pierdută-n iubire,

Rănit de tăcere un suflet pierdut.

Cu suflet şi trup

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

El: „O urmă sau mă calci?

Rămâi sau vrei să pleci?

Îmi spui ceva sau taci?

Tu simţi… sau doar încerci?”

…aşa şi mă iubeşte

Îl sun aseară pe taică-meu pe mobil – eram îngrijorată că el şi mama încă nu ajunseseră  acasă de la cumpărături… Nu a răspuns când am sunat prima dată. A doua oară mi-a răspuns robotul “Dvs. aţi apelat…”. La a treia încercare acelaşi efect sonor. Deja îmi făceam griji. Peste vreo 10 minute îl sun din nou. Răspunde. Aud o voce liniştită şi cu mult zâmbet în ea – e vocea lui tati… Deşi ne ciondănisem înainte să plece cu mama la market, el mi-a răspuns la fel de senin, poate chiar mult mai fericit decât altădată.

“Tata! Unde sunteţi?”, am întrebat eu.

“Dadu*, noi în 10 minute ajungem acasă”, mi-a răspuns el.

“Eu deja îmi făceam griji. Totul e ok? Credeam că s-a întâmplat ceva…”, am zis eu.

“Nuuuuu, micuţule*, nu s-a întâmplat nimic – mămica ta aşa cum m-a iubit aşa şi mă iubeşte”, a zis tata cu o voce săltăreaţă. Mama era lângă el şi îl auzise. Ştia tata că ea va reacţiona cu un zâmbet, cică, iritat de aşa glume… Cunosc şi eu acest zâmbet al ei. Şi totuşi tata n-a glumit.

Iniţial, finalul convorbirii cu tata mi s-a părut lipsit de sens. Apoi, mi-au revenit în gând cuvintele lui şi am regăsit o definiţie reală a sentimentului de dragoste.

Cel mai important pentru tata e că iubita vieţii lui nu a încetat să-l iubească după mai bine de 23 de ani or, îl iubeşte ca altădat’. Se pare că mai urât şi rău lucru nu i se poate întâmpla decât pierderea acestui sentiment.

Am pus o întrebare concretă, obiectivă şi marginalizată în timp – am primit un răspuns moral, subiectiv şi de viaţă.

Părinţii mei se iubesc ca odinioară şi nu am, nici nu concep o valoare mai mare decât dragostea lor.

 

*aşa îmi zice tata