Mergem pe drum împreună… Departe… Suntem departe şi împreună. Din când în când privim unul spre celălalt. Tu zâmbeşti, apoi te încrunţi. Eu mă încrunt, apoi zâmbesc. Ne ţinem de mână, cu liniile destinului din palme culcate una peste alta.
…ce teamă …ce fior …ce grijă …ce toamnă-iarnă
Prezentul ne duce departe. Prea puţin timp a trecut pentru a grăbi timpul nostru în doi şi totuşi, cât de mult mi-aş dori să ştiu că întreaga viaţă este timpul nostru.
Nu te-aş putea întreba, nu mi-ai putea răspunde. Nu aş vrea să te întreb şi… tot nu mi-ai putea promite. Nu aş vrea să ştiu şi nici nu te-ai fi gândit. Nici nu ştiu măcar de eşti tu şi nici nu ştii măcar de sunt eu…
Îmi spui că vom afla abia la sfârşitul vieţii, vom afla abia atunci când am iubit cu adevărat…
Iubirile sunt la fel – crezi tu, deja cred şi eu – la fel. Şi cum aş putea să aflu altă iubire dacă nu e bine să iubeşti – eu vreau să trăiesc o nouă poveste, să o scriu cu ochii tăi şi buzele tale, să-i prind firul din aer şi petalele din zbor, să mă prinzi tu într-un colţ de viaţă, un colţ al nostru… Şi cum te-aş putea convinge că se poate. Şi cum te-aş face să înţelegi că doare să crezi în lucruri pe care nu le simţi.
Mergem pe drum împreună… Aproape… Suntem aproape şi împreună… Privesc la tine vorbind cu ochii… Încerc să nu spun nimic, dar privirea nu mi-o pot reţine. Mă rogi să nu fac asta… Încerc să nu te întreb “de ce?”, dar privirea te întreabă.
…aşa îmi eşti …nu-ţi sunt înţelegătoare …ne suntem diferiţi …ce toamnă-iarnă
Cuvintele ne duc departe… unul de celălalt. Şi tot ce-mi dictează inima să fac nu e bine, crezi tu. Deja cred şi eu…
Nu mi-ai putea dărui, nu ţi-aş putea cere. Nu ai vrea să te schimbi şi… nici nu ţi-aş permite. Nu ai vrea să ştii cât mi-e dor şi nu ţi-aş putea promite că voi învăţa să trăiesc atât de rece. Nici nu ştii măcar de eşti tu şi nici eu nu ştiu măcar de sunt eu…
Îţi spun că vom afla abia la sfârşitul vieţii, vom afla abia atunci dacă am fost unul pentru celălalt…
…cât de “nu” …cât “de ce?” …cât drag îmi e …ce toamnă-iarnă


