Aș vrea să mă arunc în gol
Și din trunchi să mă prefac
În scoarță albă; și în sol
Să răsar din nou copac.
Aș vrea ca vântul să mă taie,
Din una să mă facă două
Și sângele să-mi fie ploaie,
Din ochii tăi fierbinți să plouă.
Aș vrea ca noaptea sa mă-nghită
Și să mă rugume bucăți,
Să-mi smulgă inima prostită
Și căutările din cărți.
Aș vrea să mă apese cerul –
Să simt cât doare steaua mea;
Să-și facă jocul și-n tot felul
Să mă tot facă a cădea.
Aș vrea să mă înece valul
Și să privesc în zări nocturne
Cum pleacă visul, fuge malul;
Și el din ape să mă sune.
Aș vrea să mă găsească timpul
Înfiptă într-un vârf de munte;
Să treacă toamna anotimpul,
Să cad ca frunza de pe punte.
Și să mă duc, să mă tot duc
Pe ape reci, neliniștite
Și drumuri noi să tot încurc
Mergând pe drumuri întâlnite.
Și vreau ca pasul tău să simtă
O inimă sub talpa grea
Pulsând prea des dezamăgită
Și mult prea rar în mâna ta.
Mă pune-n carte, mă usucă
Și mă-nmoaie în culori,
Pe scoarță albă mă aruncă -
Răsar din nou copac cu flori.
octombrie 2009
danieladermengi