UN STUDENT SINGUR – O SINGURĂ CARTE…

                  Eşti singură, obsedată de gânduri şi sentimente pe care n-ai cum să le pricepi. Eşti singură şi zilele îţi par date mereu trăgând de timp. Şi soarele îţi pare că apare pentru a-ţi amplifica febra cardiacă. Şi săruturile aruncate haotic în stradă, dar îndreptate ordonat spre irisul tău, îţi par o vitrină plină de dulciuri expusă pentru flămânzi, dar totuşi sunt un dezastru caloric – renunţi să le mai priveşti cu poftă.

                    Eşti tânără şi singură. Eşti tânără studentă. Pe lângă toate aceste devoraţii ale moralului tău, cărţile îţi devorează inteligenţa. Cum să faci să te laşi? Cum să spui să se înţeleagă? Dragostea e cartea ce te obsedează… Nu poţi să renunţi pur şi simplu. E veche, demodată, pătată, respinsă cu o prea frumoasă modestie, cu o reticență subtilă. De ce oare? Unde sunt răspunsurile – în cărți, în oameni or, în mine?

                   …Se aprind filele cărţii şi ard; nimic decât ele ard. Încerc să sting şi plâng; nimic decât ele sting. Caut în mine. Mă pierd. Întârzii mereu realitatea. Ajung după ce sună la ore. Din nou sunt lipsă în catalog. Din nou se aţintesc ochii spre pal-ul cu care m-a mânjit aşteptarea, apusul ce mi-a curs în privirea dezamăgită, răsuflarea ce se alimentează din suspine şi din graba cu care alerg spre ore. Din nou sunt lipsă din lumea obiectivă. Reuşesc să trec în sală, cu privirea în jos, nu de ruşine, dar doborâtă de gânduri… Plagiez privirea unui dor – o privire tăiată des de alte şi alte imagini, aparent dominată de superioritate, dar de fapt umbrită de întrebări fără răspuns.

                   Mmmmm… Gata, eşti la ore! Deschide conspectul! Pentru o secundă reuşeşti să-ţi înşeli lumea interioară cu aerul îmbibat de gaze nocive de raţiune… Eşti respinsă spre a mai spune ceva – ai note destule… De unde?! Cum de-am reuşit să trădez atât de grav sufletul înlocuind sentimentele cu plăcerea unor cifre inteligente?

                   Se trece ora, la fel se trec… Scotocesc prin geantă. Caut și nu înţeleg cum poate să fie cu mine cînd nu o găsesc. Caiet de filosofie, carte la contabilitate, costumul de sport, conspectul la statistică, nimic dintre acestea nu ştiu ce mă frământă şi ce simt, De Ce sunt singură. Vine altă oră. Şi încă una. Să mai stau? Mai stau… Unde ajung? Nicăieri… Doar nu plec, nu? Repet. E ora de statistică. Atâta nou în viața mea!?  Tot încearcă mediul universitar să facă concurenţă realităţilor ce mă prind în haosul stresului, iritării şi unei străduinţe excesiv de raţionale. Dar nu vreau să pierd valoarea…de dragul unei ştiinţe…

                 Au trecut orele… Fug din această lume academică care mă prinde în fiecare zi ca o binecuvântare a succesului de viitor. Fug pentru a mă gândi ce viitor voi avea mâine în ghiarele ei. Voi trăi totuşi. Ştie că merit să trăiesc. Dar cum să-i spun că mă doare? Nu cred să înţeleagă… Doar nu e acesta rostul ei prin existenţă. Nu mă va înţelege… Cui să spun atunci ?

                  Merg spre casă. Nu am scăpat încă de realitate. Merg, tot singură rămasă. Mai privesc din când în când la telefon, poate am pierdut vre-un apel din altă lume: o minune, o lumină, o nouă şansă. Singurătatea de acasă mă tentează să merg mai repede. Tot singură – am teamă de mine…

                  Ajung acasă… Mă dor picioarele. Am încercat să ajung în faţa gândurilor mele. Nu am reuşit nici astăzi. Poate mâine, în loc de un zece primesc o rază de soare. Geanta e grea. Apăs butonul de la sonerie. Apăs de trei ori… Tresare uşa. Tresare de la singurătatea ce mă aştepta cu nerăbdare. Trec pragul, mă eliberez de geantă, pantofi, de haine, de realitate… Mă aşez pe pat. Din spate mă cuprinde fiorul pe care l-am purtat toată ziua. Acum suntem însă singuri. Se deschide din nou Dragostea. Astăzi din nou nu am reuşit să înţeleg De Ce. Am citit un nou capitol. Capitol la fel de vehi ca cel citit urmează. Nu reuşesc să rezolv problemele practice. Nu reuşesc să răspund la întrebările de evaluare. Sunt repetentă la Dragoste. Am restanţă. Şi abia aştept să mă exmatriculeze. Şi totuşi nu o face. Azi am luat un doi din nou. Nu sunt inteligentă emoţional… Sunt restanţieră la Dragoste.

                Sunt tânără şi singură. Sunt tânără studentă… Cum să spun să mă înţeleagă? Dragostea e cartea ce mă obsedează.

APRILIE 2008